Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 8.791 cazuri noi de coronavirus, pe teritoriul României. În ultimele zile am asistat la o scădere, dar pericolul nu a trecut.
Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.685.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.910 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.453.774 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.971 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA, FOCARUL COVID AL EUROPEI. UE CERE CARANTINAREA ȚĂRII NOASTRE?)
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.316. Dintre acestea, 1.902 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 362 sunt minori, 329 fiind internați în secții și 33 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.380.985 de teste RT-PCR și 4.595.565 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.020 teste RT-PCR (11.200 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.820 la cerere) și 38.369 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 144.856 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.719 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.300 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.
Recent, Octavian Jurma, medic și cercetător în Timișoara, cel care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției pandemiei, a anunțat că, înainte de sărbători, majoritatea județelor vor avea rata de infectare de sub 3 la mie, în cazul în care se va menține pe trendul actual.
“Prognoza simplă a incidenței pe județe în perioada următoare. Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant.
Vă atrag atenția că prognoza în această perioadă este puternic influențată de măsurile luate și conformarea populației cu acestea. Dintre acestea vaccinarea este cel mai important factor care poate accelera ieșirea din valul valul 4-Delta, alături de conformarea cu măsurile existente”, a scris Octavian Jurma pe Facebook.